ÎN CÂTEVA CUVINTE

Trebuie reținute două aspecte fundamentale atunci când aveam de-a face cu prezența unui dop în ureche: să nu încercăm să îl extragem noi înșine cu un obiect și să evităm introducerea oricărei soluții lichide în canalul auditiv în cazul unui timpan perforat sau al otitei. În afara acestor măsuri de precauție, soluțiile auriculare cerumenolitice și care dispersează cerumenul sunt recomandate pentru a elimina dopul în mod delicat. În cazul în care obstrucționarea se dovedește a fi semnificativă, se recomandă intervenția unui medic specialist. Soluțiile auriculare adaptate sunt recomandate totuși și în această situație, deoarece facilitează extragerea ulterioară.

DOPUL ÎN URECHE ESTE O PATOLOGIE AURICULARĂ FRECVENTĂ. ACESTA SE FORMEAZĂ ÎN URMA UNEI ACUMULĂRI ANORMALE DE CERUMEN ÎN CAPĂTUL CANALULUI AUDITIV EXTERN ȘI PROVOACĂ DIFERITE SENZAȚII NEPLĂCUTE: DURERI, SENZAȚIE DE URECHE ÎNFUNDATĂ, DIMINUAREA CAPACITĂȚII AUDITIVE...EXISTĂ VREO METODĂ PRIN CARE PUTEM SCĂPA DE UN ASTFEL DE DOP ACASĂ ȘI ÎN MOD DELICAT? CÂND TREBUIE SĂ CONSULTĂM MEDICUL?

DOPUL DE CERUMEN: CARE SUNT SIMPTOMELE?

Printre diferitele patologii ale urechii , cea mai des întâlnită este dopul de cerumen . Numit și dop de ceară sau dop în ureche, se poate manifesta prin următoarele simptome:

  • O scădere a capacității auditive,
  • O senzație de ureche înfundată și sub presiune,
  • Iritații, mâncărimi sau dureri pe canalul auditiv,
  • Acufene (vâjâituri) sau amețeli...

Mai multe despre simptomele dopului în ureche!

CUM SE FORMEAZĂ DOPUL DE CERUMEN?

Urechile secretă cerumen , o substanță grasă al cărei rol este de a oferi canalului auditiv extern și timpanului protecție împotriva bacteriilor. Cerumenul este util sănătății noastre, însă poate în același timp să se dovedească nociv atunci când este într-o cantitate excesivă. În cazul acumulării anormale în canalul auditiv, se poate crea un dop de cerumen și acesta poate provoca simptomele descrise mai sus.

Fie că vorbim despre secreția de cerumen în exces sau despre dificultatea urechii de a-l evacua în mod natural, cauzele formării unui dop de cerumen pot fi diverse.

ELIMINAREA UNUI DOP DE CERUMEN: DIFERITELE METODE

Înainte de toate, trebuie să știți că nu este deloc recomandat să încercați să extrageți dumneavoastră un dop de cerumen cu vreun obiect, indiferent că este vorba de un bețișor de urechi sau de orice alt instrument improvizat.

ELIMINAREA UNUI DOP DE CERUMEN CU AJUTORUL UNEI SOLUȚII AURICULARE

Atenție! În caz de otită sau timpan perforat, utilizarea unui tratament cu soluție auriculară este contraindicat.

Exceptând situațiile speciale, ne putem trata la domiciliu și în mod delicat. Există soluții auriculare adecvate. Disponibile în farmacii, acestea pot elimina un dop de cerumen. Pentru un tratament eficient, optați pentru soluțiile apoase ce conțin substanțe tensioactive bine tolerate, care permit scindarea elementelor ce formează cerumenul și dizolvarea acestor fragmente.

Acțiunea acestor substanțe tensioactive asupra dopului din ureche va provoca o emulsie, care va fi evacuată în mod natural și ușor către exteriorul canalului auditiv extern.

Alegerea corectă a tratamentului împotriva dopului în ureche: vreau mai multe detalii!

Rețineți că în anumite cazuri, dacă obstrucționarea este semnificativă, tratamentul cu o soluție auriculară adecvată poate fi insuficient. Se recomandă în această situație extragerea dopului de către un medic specialist. Este bine de știut totuși că folosirea unei astfel de soluții nu este inutilă: ea micșorează sau cel puțin înmoaie dopul de cerumen, ceea ce va facilita extragerea de către medic.

EXTRAGEREA DOPULUI DE CERUMEN DE CĂTRE MEDIC

În pofida utilizării unei soluții auriculare adaptate, simptomele persistă...Nu stați pe gânduri: programați-vă la medic pentru ca acesta să vă ajute să scăpați de dopul din ureche.

Cum se va desfășura procesul? Medicul va realiza o intervenție mecanică. În funcție de amploarea obstrucționării, există diferite practici: irigare, chiuretaj, aspirare...

Nu uitați că soluțiile auriculare cerumenolitice și care dispersează cerumenul sunt utile în pregătirea unei astfel de intervenții și facilitează extragerea dopului din ureche.

Cereți sfatul farmacistului, medicului sau specialistului dumneavoastră ORL.